romana   русский   english 
 


 
 
 
Publicitate
Stiri
 
Prin diversitate spre un stat de drept şi o democraţie deplină

Comunicat de presă
Chişinău, 8 decembrie 2005

La Chişinău a avut loc Congresul Naţional al Tineretului Democrat al Partidului Democrat din Moldova la lucrările căruia, pentru prima dată în istoria ţării noastre, au participat reprezentanţii Centrului de Informaţii „GenderDoc-M” care protejează drepturile lesbienelor, gay-lor, bisexualilor şi a transsexualilor (LGBT). Mai mult decît atît, Dana Cotici, consultant al Centrului în elaborarea politicilor publice şi a comunicării, a salutat cei 450 de delegaţi din toată republica din numele comunităţii LGBT. Ea a venit cu un mesaj clar orientat spre implicarea tuturor tinerilor în viaţa social-politică a ţării fără a face discriminări pe motiv de naţionalitate, gen, apartenenţă religioasă sau orientare sexuală. „Tineretul democrat, orientat spre valorile democratice europene nu trebuie să aibă prejudecăţi şi stereotipuri. La fel cum nu le au beneficiarii Centrului nostru, care au dreptul constituţional să facă parte din orice organizaţie politică sau să aparţină acelei confesiuni religioase, care îi este aproape de suflet”, - a declarat Dana Cotici.

Mai este de menţionat că reprezentanţi ai tineretului studios, tineri specialişti şi alţi întruniţi în şedinţă s-au regăsit în jurul ideii de a-şi conjuga eforturile privind edificarea unui stat de drept. Aceştia şi-au propus să participe la constituirea unui stat în care să primeze forţa dreptului şi nu dreptul forţei, un stat angajat în serviciul populaţiei, în respectarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor săi. După care au urmat alegerile în organele de conducere ale organizaţiei. Preşedintele Tineretului Democrat a fost reales Oleg Ţulea, deputat în Parlament pe listele Partidului Democrat din Moldova, membru al Comisiei Parlamentare pentru Drepturile Omului. Şi din nou, pentru prima dată în istoria activităţii partidelor politice din ţară, în componenţa acestor organe a fost aleasă candidatura Danei Cotici care să reprezinte drepturile şi interesele comunităţii LGBT. Astfel, Partidul Democrat şi aripa tânără a acestui partid „Tineretul Democrat”, este prima organizaţie politică din ţară deschisă spre colaborare cu organizaţia noastră şi care este interesată în rezolvarea problemelor acestui grup, deocamdată discriminat.

La lucrările acestui congres a participat şi a ţinut un discurs preşedintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov, care a declarat că năzuinţele tinerilor privind edificarea unei democraţii veritabile în Republica Moldova trebuie să devină o componentă a politicii naţionale.

2005-12-08



Anunturi



Discoteca!

Discoteci tematice au loc în zilele de joi la „Alibi”de la Ciocana, str. Mircea cel Bătrân, 3/1 (lângă clubul «Penality»).
Începutul la orele 21.00

— — — — — — — —

Ziua îndrăgostiţilor

La 11 februarie 2010 în disco-clubul „Alibi” în cadrul programului „Sănătatea şi bunăstarea socială a comunităţii LGBT” va avea loc următoarea serată pentru promovarea unui comportament sexual protejat. Aici vă aşteaptă concursuri, programe-show, premii şi „Poşta îndrăgostiţilor”.

Veniţi, va fi foarte interesant!

— — — — — — — —

Stimaţi prieteni!

Centrul de informţii “GenderDoc-M” în cadrul programului “Sănatate si bunăstarea sociala a comunitaţii LGBT”
anunţă recrutarea de voluntari outreach.
La concurs sînt invitaţi să participle toţi doritorii.

— — — — — — — —

ATENŢIUNE

Linia telefonică verde

— — — — — — — —

Stimaţi beneficiari ai Centrului de informaţii „GenderDoc-M”!

În incinta Centrului de informaţii „GenderDoc-M” pentru D-voastră se va organiza o testare psihologică gratis, ale cărei rezultate vor fi prezentate individual şi confidenţial.

Doritorii vor putea beneficia de următoarele servicii:

— — — — — — — —

Pe lângă Centrul de Informatii "Genderdoc-M" funcţionează
"telefonul increderii"

28-88-62
la care va puteti adresa in perioada de timp 16.00-20.00 pentru a afla raspunsurile la intrebarile care va framinta:
miercuri si vineri – intrebari referitor la cazurile de discriminare,
joi si simbata – intrebari referitor la sanatate.

— — — — — — — —

Сonsultatii medicale (confidentiale si gratuite) in fiecare miercuri (16.00 – 18.00) si sambata (10.00 – 12.00).

— — — — — — — —

Consultatii psihologice In fiecare zi de luni si miercuri incepind cu ora 10.00 pina la 18.00. Inregistrarea la numarul de telefon 28-88-62.

— — — — — — — —

Bibliotecaoficiului este disponibila de marti pina simbata (inclusiv) De la 11.00 pina la 18.00

— — — — — — — —

Pentru informatii suplimentare despre serviciile Centrului de Informatii GenderDoc-M apelati : 28-88-61, 28-88-63 sau la adresa electronica info@gay.md


Опрос
There is currently no poll active. Please check back soon!
       Stiri | Genderdoc-M | Glosar | Lobby & Advocacy | Sanatate | Pride | Publicistica | Resurse | Galerie | Forum | Chat
    © GAY.MD 2004

Gay.md a fost creat cu sustinerea Ambasadei Norvegiei (Bucuresti),
Ambasada Olandei (Kiev) si Ambasada Britanica (Chisinau).
Azi finantatorii nostri sint: